Protetică

protetica

În cazul medicinei dentare, protetica se referă la metodele de restaurare morfo-funcțională și estetică a aparatului dento-maxilar cu ajutorul unor proteze biocompatibile.
Clasic, protetica dentară este divizată în trei categorii:

În clasificarea modernă a proteticii dentare includem și o a patra diviziune, protetica prin implanturi.

Protezele dentare sunt piese realizate în laboratorul de tehnică dentară, care au rolul de a reîntregi arcada dentară. Coroana dentară se fixează pe dintele șlefuit, crescându-i astfel rezistența și asigurându-i eficiență masticatorie, funcționalitate, dar și estetică. Coroanele dentare sunt utilizate și pentru protejarea structurii unor dinți care s-au spart sau fracturat. Dacă există breșe edentate (zone rămase libere în urma pierderii unor dinți), acestea pot fi protezate cu o punte dentară. În realizarea unei punți dentare, sunt utilizați dinții care mărginesc breșa edentată pe post de stâlpi, iar locul dinților lipsă va fi ocupat de corpul de punte.

Protetica dentară este ramura stomatologiei care îți reface zâmbetul, dar îți asigură și armonia și liniștea!

Prețuri

  • Coroană metalo-ceramică VITA Germania 800 RON
  • Coroană ceramică pe Zirconiu 1500 RON
  • Coroană integral Zirconiu 1200 RON
  • Coroană metalo-ceramică pe implant 1200 RON
  • Coroană integral Zirconiu pe implant 1500 RON
  • Fațetă porțelan 1000 RON
  • Coroană turnată metalică 300 RON
  • Coroană acrilat 100 RON
  • Reconstituire corono-radiculară 300 RON
  • Proteză parțială acrilat 2000 RON
  • Proteză parțială flexibilă 3000 RON
  • Proteză totală acrilat 3000 RON
  • Proteză totală flexibilă 4000 RON
  • Proteză scheletată 3500 RON
  • Proteză scheletată pe implanturi 6000 RON
  • Căptușire proteză 300 RON
  • Reparație proteză 300 RON

Program

Luni – Joi

11:00 – 18:00

Vineri

11:00 – 17:00

Sâmbătă – Duminică

Închis

Solicită o programare